Progetto europeo ROSEE, “Sicurezza stradale nelle regioni europee sud-orientali”. Bucarest, 4 dicembre 2013 – Riunione del Gruppo Nazionale Consultivo creato nel quadro del progetto ROSEE.
Progetto strategico ROSEE, finanziato dal Programma Europeo di cooperazione transnazionale SEE, sviluppato da dieci partner provenienti da sei paesi dell’Europa sud-orientale (Bulgaria, Grecia, Italia, Romania, Slovenia e Ungheria) e coordinato dall’Agenzia di trasporti e logistica della Lombardia (ALOT), l’Italia è nel bel mezzo della sua attuazione.
Proiectul european ROSEE „Siguranţă rutieră în regiunile Europei de Sud Est”
București, 4 decembrie 2013 – Întâlnirea Grupului Naţional Consultativ creat în cadrul proiectului ROSEE.
Proiectul strategic ROSEE, finanţat prin Programul European de Cooperare Transnațională SEE, dezvoltat de 10 parteneri din 6 țări din Europa de Sud-Est (Bulgaria, Grecia, Italia, România, Slovenia și Ungaria) şi coordonat de Agenția de Transport și Logistică din Lombardia de Est (ALOT), Italia este la mijlocul perioadei de implementare.
Asociația EU Concepts R&D (EUCon), partenerul din România în proiect, a organizat cea de-a treia întâlnire a Grupului Național Consultativ, constituit prin proiect.
Workshop-ul „Acțiuni pro-active pentru atingerea obiectivului UE de reducere cu 50% a deceselor din accidentele rutiere până în 2020” a reunit reprezentanți ai unor instituții cheie la nivel naţional în domeniul siguranței rutiere: Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră, Brigada de Poliţie Rutieră a Municipiului Bucureşti, Ministerul Educației, Primăria Municipiului Bucureşti, Autoritatea Rutieră Română, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, GRSP România, Automobil Clubul Român, instituții din domeniul IT (Total Soft), cercetării în transport (Universitatea Politehnica București, Integral Consulting R&D), ONG-uri și asociații (U.R.T.P., Asociaţia pentru Mobilitate – Club Metropolitan, CODATU România).
Scopul întâlnirii Grupului Național Consultativ a fost de a aduce în discuţie principalele probleme cu care se confruntă România în materie de siguranţă rutieră și modalitățile de acțiune pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și pentru atingerea obiectivului UE de reducere cu 50% a deceselor din accidente rutiere până în 2020.
În acest context au fost prezentate abordările și demersurile pro-active ale echipei EUCon, pentru implementarea activităților specifice pe plan intern și relaționarea cu partenerii externi – prin proiectul ROSEE.
Punctul central al workshop-ului l-a constituit Panelul dedicat special discuțiilor. Prin schema propusă de EUCon au fost identificate 9 domenii majore de intervenţie în care trebuie acţionat pentru ca în următorii ani să se reducă numărul excesiv de decese (2042 în anul 2012 – locul 2 în UE) şi răniri grave (8860 în 2012).
S-a convenit în unanimitate că problema ridicată este de o gravitate extremă şi că sunt necesare acţiuni urgente şi concertate ale autorităţilor şi instituţiilor specializate, precum şi ale societăţii civile.
Cele 9 domenii majore și principalele acţiuni propuse pentru a fi realizate şi monitorizate permanent sunt:
1) Educația pentru prevenirea riscului rutier în școli.
a) Conform Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră (în curs de aprobare în Parlament), este necesară urgentarea elaborării Planului Naţional de Educaţie Rutieră (termen 2014). Propunem ca Ministerul Educaţiei să stabilească măsurile necesare îmbunătăţirii şi generalizării contribuţiei școlii la “Educația pentru prevenirea riscului rutier” pentru copii şi tineri – prima categorie nominalizată ca vulnerabilă, atât prin Strategia Naţională cât şi prin evidenţele rezultate din decese şi accidente grave.
b) Societatea civilă şi celelalte instituţii implicate se angajează să sprijine acest demers, inclusiv acţiuni conexe necesare: organizare cursuri de formarea cadrelor didactice în domeniul siguranţei rutiere, realizarea de materiale didactice, participări şi susţineri ale activităţilor de educaţie rutieră etc.
c) In cursul lunii ianuarie 2014, EUCon va transmite la Ministerul Educaţiei o propunere de Programă școlară pentru un curs de “Educația pentru prevenirea riscului rutier” spre a fi analizată şi eventual aprobată.
2) Siguranța rutieră ocupațională (SRO).
a) Experienţa şi rezultatele foarte bune a câtorva firme private, în ce privește SRO, ar trebui să declanşeze unele măsuri/reglementări în sprijinul creşterii responsabilităţii firmelor față de accidentele rutiere ale angajaţilor – dacă nu au un sistem de management al siguranței traficului, nu fac cursuri de conducere preventivă/defensivă etc.
b) Pentru firmele cu flote mari sau număr mare de angajaţi – obligativitatea de raportare periodică (parcursuri/km, număr de accidente [cauze, masuri, etc.], instruiri periodice, ș.a.).
3) Permise de conducere.
a) Verificarea școlilor de șoferi și a condiţiilor de acordare a permiselor de conducere.
b) Evidenţa accidentelor rutiere din vina șoferului pe școlile de şoferi – condiţie principală pentru clasificarea şi respectiv funcţionarea şcolilor de şoferi.
c) Îmbunătățiri legislative care să prevadă reexaminări/instruiri periodice ale şoferilor, cu perioade mai scurte pentru cei care fac accidente.
4) Colectarea datelor cu privire la accidentele rutiere cu vătămări grave.
a) Proceduri pentru ca datele colectate să fie cât mai complete, să fie analizate de echipe polivalente pentru a se putea trage concluzii fundamentate şi recomandări referitor la şoferi, infrastructură, vehicule etc.
b) Bază de date și statistici care să permită concluzii asupra tuturor factorilor implicați (educaţie, şcoală de şoferi, angajator, infrastructură, autovehicule etc.), precum şi a aplicării recomandărilor şi măsurilor necesare.
5) Audit / Inspecție de Siguranță Rutieră (ASR/ISR).
a) Îmbunătățiri legislative care să reglementeze efectuarea optimă a acestor activităţi (cursuri de formare, costuri, responsabilități, evidenţă privind efectuarea inspecțiilor, aplicarea măsurilor necesare la termenele stabilite, etc.)
6) Campanii pe teme de siguranță rutieră.
a) Obligativitea şi/sau stimularea posturilor radio şi TV (în special cele publice) de a efectua astfel de campanii, cu sprijinul şi participarea instituţiilor responsabile, a ONG-urilor, specialiştilor etc.
b) Facilităţi pentru instituţiile şi ONG-urile care se implică, cu succes, în astfel de campanii.
7) Politici / Coordonare / Cooperare.
In condiţiile unui număr excesiv de decese şi accidente rutiere grave şi ale obligaţiilor asumate pentru a se realiza obiectivele UE până în anul 2020 este necesar, de urgenţă, a se reanaliza şi îmbunătăţi actuala organizare, pentru a se rezolva problemele principale, precum:
a) Finalizarea şi aprobarea Strategiei Naţionale de Siguranţă Rutieră 2013-2020 şi a Programului de Acţiuni Prioritare
b) Reglementări financiare pentru asigurarea bugetelor multianuale dedicate siguranței rutiere şi a repartizării corecte a acestora pe instituţii, autorităţi publice, etc.
c) Crearea Institutului pentru Siguranţă Rutieră – care să preia analizele generale si activităţi de coordonare, inclusiv cu autoritatea necesară pentru aplicarea Strategiei Naţionale şi pentru rezolvarea problemelor din diverse sectoare.
d) Susţinerea dezvoltării şi optimizării transportului public şi intermodal sigur, cu consum scăzut de combustibil și noxe reduse, corelat cu alte măsuri pentru a diminua transportul auto individual sau pe distanţe lungi.
8) Finanţare.
a) Sistem informatizat, operativ şi eficient de colectare a amenzilor (in prezent se colectează cca. 25% din amenzi, faţă de 98% în Olanda). Amenzi progresive şi corecte, inclusiv prin proceduri operative, informatizate.
b) Direcţionarea amenzilor colectate către fonduri dedicate îmbunătăţirii siguranţei rutiere
c) Buget multianual dedicat, cu destinație corectă, pentru finanţarea măsurilor stabilite prin Strategie.
d) Fonduri locale și/sau din alte surse (asigurări, școli de șoferi, taxe parcometre/drum/combustibil etc.).
9) Sistem informatic naţional de colectare şi management al datelor specifice şi conexe.
a) Colectare organizată a datelor, din diverse surse (accidente, decese/vătămări grave, amenzi, ASR/ISR, asigurări, indicatori, statistici generale, costuri, măsuri, activităţi/stadiu de realizare etc.)
b) Bază de date integrată – comunicare internă coordonată, distribuire profesională/în timp real a informațiilor, informare selectivă pentru fiecare nivel de decizie/instituţie/specialist implicat în siguranța rutieră.
Rugăm autoritățile și instituțiile interesate, precum și orice reprezentanți ai societății civile şi mass-media să acţioneze, sau să transmită puncte de vedere, în sprijinul promovării acestor propuneri pentru reducerea numărului de decese și a accidentelor rutiere grave.
Mai multe detalii despre proiectul ROSEE se pot obţine on-line pe pagina web a proiectului la adresa:www.rosee-project.eu , pe Facebook la adresa: ROSEEProject , sau adresându-vă către: office@euconcepts.ro